

Vă prezentăm mai jos câteva dintre tipurile de contracte des întâlnite în practica noastră notarială.
Biroul Individual Notarial Tragone George vă poate ajuta cu orice tip de contract.
Aveți întrebări sau doriți să vă ajutăm cu mai multe informații?
Sunați-ne acum la +40 (241) 51.21.01, trimiteți-ne un email la notariat@tragone.ro sau folosiți formularul de contact din pagina Contact a sitului nostru.
Exemple de contracte ce pot fi încheiate în cadrul Biroului Individual Notarial Tragone George:
Aveți întrebări sau doriți să vă ajutăm cu mai multe informații?
Sunați-ne acum la +40 (241) 51.21.01, trimiteți-ne un email la notariat@tragone.ro sau folosiți formularul de contact din pagina Contact a sitului nostru.
Aveți întrebări sau doriți să vă ajutăm cu mai multe informații?
Sunați-ne acum la +40 (241) 51.21.01, trimiteți-ne un email la notariat@tragone.ro sau folosiți formularul de mai jos:
Prin contractul de vânzare a unui imobil, vânzătorul îi transmite cumpărătorului proprietatea unui apartament, case, teren, pentru prețul convenit, stabilit în bani.
Durata finalizării vânzării este de 3-4 zile în regim normal și în 1-2 zile pentru urgențe.
Acte necesare
După caz: contract vânzare-cumpărare, donație, proces-verbal de predare-primire, sentință/decizie civilă definitivă și irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moștenitor* etc.
[*] Ca să vindeți un imobil moștenit, trebuie să dezbateți mai întâi succesiunea la notariat pentru a obține certificatul de moștenitor.
Certificatul fiscal eliberat de Administrația Financiară competentă, din care să rezulte că proprietarul este la zi cu plățile către Stat. Administrația Financiară competentă este cea la care se plătește impozitul anual pentru imobilul vândut.
Fișa bunului imobil și planul de amplasament, planul releveu, întocmită de un expert cadastral autorizat. Vânzarea se poate realiza doar dacă imobilul are cadastru și intabulare. Dacă imobilul nu este înscris în cartea funciară, contactați un expert cadastral autorizat pentru realizarea demersurilor necesare.
Extrasul de carte funciară este valabil 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii și costă 40 de lei (plătiți de vânzător).
Dacă se dorește eliberarea extrasului în regim de urgență, acesta costă 160 de lei.
Adeverință eliberată de asociația de proprietari / locatari, care să ateste achitarea la zi a întreținerii sau, după caz, datoriile existente, eliberată în original sub semnătura președintelui și a administratorului asociației, cu nume și prenume în clar și ștampilată.
Dacă există datorii la asociație, apartamentul se poate vinde numai cu clauză privind preluarea datoriilor de către cumpărător, în baza art. 20 din Legea nr. 230/2007 a asociațiilor de proprietari.
Acte suplimentare necesare pentru persoane juridice
Preț
Folosiți calculatorul de taxe și aflați pe loc toate costurile încheierii acestui tip de act la biroul nostru notarial.
Antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil, numit și promisiune de vânzare-cumpărare sau precontract, este un act încheiat la notariat în formă autentică prin care proprietarul unui imobil se obligă față de promitentul cumpărător să i-l vândă acestuia în viitor, la data convenită.
Antecontractul se poate încheia la orice notar public din România, indiferent de adresa imobilului sau de domiciliul părților.
Acte necesare
Dacă o parte nu se poate prezenta personal la notariat pentru semnarea antecontractului din diferite motive (de ex., se află în străinătate), ea poate fi reprezentată de o altă persoană sau de cealaltă parte, prin procură notarială specială. Împuternicirea se face la orice notar public din România sau, pentru cetățenii români aflați în străinătate, la consulatul României.
Pentru imobile deținute în coproprietate, de exemplu, de către soți sau moștenitori, va fi necesară prezența tuturor coproprietarilor la notariat, cu excepția celui care va fi reprezentat prin procură notarială de o altă persoană.
După caz: contract vânzare-cumpărare, donație, proces-verbal de predare-primire, sentință/decizie civilă definitivă și irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moștenitor* etc.
Niciunul dintre actele originale prezentate de părți nu rămâne la notariat. După verificare, exemplarele originale sunt returnate.
[*] Dacă antecontractul se încheie cu privire la un imobil moștenit, este necesar să dezbateți mai întâi succesiunea de pe urma defunctului la un notariat de la ultimul său domiciliu pentru a obține certificatul de moștenitor care se va intabula și în cartea funciară.
Preț
Onorariul pentru antecontract se plătește de către promitentul cumpărător - 240 lei (dacă avansul este mai mic de 4.100 €).
Promitentul vânzător plătește doar taxa ANCPI pentru extrasul de informare - 20 lei.
Folosiți calculatorul de taxe și aflați pe loc toate costurile încheierii acestui tip de act la biroul nostru notarial.
Prin contractul de donație, donatorul transmite donatarului, gratuit și irevocabil, dreptul asupra unui bun.
Acte necesare
Dacă una dintre părți nu se poate prezenta personal la notariat în ziua semnării (de exemplu, se află în străinătate sau în provincie), atât donatorul cât și donatarul pot fi reprezentați la biroul notarial prin procură notarială specială de o altă persoană sau de cealaltă parte. procura se poate realiza la orice notar public din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulatul României din țara în care se află.
După caz: contract vânzare-cumpărare, donație, proces-verbal de predare-primire, sentință/decizie civilă definitivă și irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moștenitor* etc.
[*] Pentru a dona un imobil moștenit, este necesar să dezbateți mai întâi succesiunea la notariat pentru a obține certificatul de moștenitor care se va intabula și în cartea funciară.
Certificat fiscal eliberat de Administrația Financiară competentă, din care să rezulte că proprietarul este la zi cu plățile către Stat. Administrația Financiară competentă este cea la care se plătește impozitul anual pentru imobilul donat. Dacă bunul donat este deținut în coproprietate (de exemplu, soț și soție care au cumpărat un imobil în timpul căsătoriei sau moștenitori care au moștenit împreună un bun imobil), organul fiscal emite certificate de atestare fiscală fiecărui proprietar. Dacă bunul deținut în coproprietate este donat în întregime, se vor solicita certificate fiscale pentru toți coproprietarii.
Fișa bunului imobil și planul de amplasament, planul releveu, întocmită de un expert cadastral autorizat. Donația se poate realiza doar dacă imobilul are cadastru și intabulare. Dacă imobilul nu este înscris în cartea funciară, contactați un expert cadastral autorizat pentru realizarea demersurilor necesare.
Extrasul de carte funciară este valabil 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii și costă 40 de lei (taxă plătită de vânzător).
Adeverință eliberată de asociația de proprietari / locatari privind achitarea la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației sau, după caz, datoriile, eliberată în original sub semnătura președintelui și a administratorului asociației, cu nume și prenume și ștampilată. Dacă sunt datorii la asociație, apartamentul poate fi donat numai dacă se introduce în act o clauză de preluare a datoriilor de către donatar, potrivit art. 20 din Legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari.
Preț
Folosiți calculatorul de taxe și aflați pe loc toate costurile încheierii acestui tip de act la biroul nostru notarial.
Noul cod civil definește contractul de schimb, în cadrul Art. 1763, ca fiind acel act prin care fiecare dintre părți transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul.
Schimbul nu poate fi considerat o varietate de vânzare și nici o dublă vânzare însoțită de compensarea prețurilor, deoarece înstrăinarea nu se face pentru preț, ci pentru un alt lucru.
De aceea, vânzarea-cumpărare și schimbul rămân contracte speciale distincte, chiar dacă există multe asemănări între ele (de exemplu, ambele sunt, în principiu, consensuale, cu titlu oneros, comutative, translative de proprietate).
Acte necesare
Preț
În lipsă de stipulație contrară, părțile contractului de schimb suportă în mod egal cheltuielile pentru încheierea actului la notariat, conform art. 1765 din noul cod civil.
Impozitul plătit către Stat se calculează la valoarea fiecăreia dintre proprietățile imobiliare transmise.
La schimbul unui bun imobil, proprietate imobiliară, cu un bun mobil, numai proprietarul bunului imobil va plăti impozit Statului.
Folosiți calculatorul de taxe și aflați pe loc toate costurile încheierii acestui tip de act la biroul nostru notarial.
Contractul de întreținere este actul prin care o parte se obligă să efectueze prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii celeilalte părți sau a unui terț, pe o anumită durată. Dacă părțile nu au prevăzut în contract durata întreținerii sau au menționat numai caracterul viager al acesteia, atunci debitorul întreținerii îi datorează creditorului întreținere pentru toată durata vieții acestuia din urmă.
Contractul de întreținere este reglementat de Art. 2254 și următoarele din noul Cod Civil.
Potrivit art. 2255 din noul Cod Civil referitor la forma contractului de întreținere, acesta se încheie în formă autentică, la notariat, sub sancțiunea nulității absolute. De asemenea, este nul absolut atât contractul care stipulează o obligație de întreținere constituită pe durata vieții unui terț care era decedat în ziua încheierii contractului, cât și contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o obligație de întreținere pe durata vieții unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată.
Acte necesare
[1] Administrația Financiară competentă este cea la care se plătește impozitul anual pentru imobilul respectiv. Certificatul fiscal este valabil numai până la sfârșitul lunii în curs. În situația înstrăinării dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în coproprietate, organul fiscal emite certificate de atestare fiscală fiecărui proprietar, proporțional cu cota-parte de proprietate indiviză a acestuia, astfel încât la înstrăinarea întregului bun aflat în coproprietate se impune să se solicite tuturor coproprietarilor certificate de atestare fiscală, pentru cota deținută de fiecare dintre ei.
[2] Extrasul de carte funciară pentru autentificare se obține prin intermediul biroului notarial, la cererea proprietarului, și este valabil 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
Preț
Folosiți calculatorul de taxe și aflați pe loc toate costurile încheierii acestui tip de act la biroul nostru notarial.
Prin contractul de partaj notarial, soții, comoștenitorii sau alți coproprietari, ies din indiviziune, pun capăt stării de proprietate comună și împart în mod material bunul / bunurile comune. Partajul se încheie la notariat când coproprietarii se înțeleg asupra cotelor ce revin fiecăruia. După semnarea partajului, fiecare parte va fi proprietară exclusivă a unui bun anterior deținut în comun sau a unei cote din acesta.
Contractul de partaj notarial se încheie în câteva zile, spre deosebire de partajul în instanță care poate dura mai mulți ani.
Acte necesare
După caz: contract vânzare-cumpărare, donație, certificat de moștenitor, sentință/decizie civilă definitivă, proces-verbal de predare-primire, titlu de proprietate, etc.
Certificate fiscale eliberate de Administrația Financiară competentă (cea la care plătiți impozitul anual pentru imobil) din care să rezulte că sunteți la zi cu plățile către Stat. Certificatul fiscal este valabil până la sfârșitul lunii în curs.
Fișa bunului imobil și planul de amplasament, planul releveu, întocmită de un expert cadastral autorizat. Nu este posibilă partajarea unui imobil care nu are cadastru și intabulare.
Este valabil 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii și costă 40 de lei.
Din adeverință trebuie să reiasă că proprietarul este la zi cu datoriile față de asociația de proprietari sau locatari: întreținere, cheltuieli, reparații, cheltuieli comune etc.
Preț
Partajarea bunurilor în mod amiabil, prin contract notarial de partaj, este mai avantajoasă și din punctul de vedere al costurilor ca partajul în instanță.
Folosiți calculatorul de taxe și aflați pe loc toate costurile încheierii acestui tip de act la biroul nostru notarial.
Operațiunea de dezlipire presupune:
De asemenea, operațiunea de modificare, prin dezlipire, a imobilului înscris în cartea funciară, are doar caracter material și nu implică niciun transfer de proprietate (art. 879 alin 5. din Noul Cod Civil). Pe cale de consecință, pentru această operațiune părțile nu datorează statului impozit pe transferul proprietății.
Imobilele rezultate se vor transcrie în cărți funciare noi, cu menționarea noului număr cadastral pentru fiecare imobil, iar cartea funciară sau, după caz, vechile cărți funciare se vor închide, fără a se mai putea redeschide pentru alte înscrieri (art. 880 alin 1. Noul Cod Civil).
Dacă întregul imobil înscris în cartea funciară a fost transcris, aceasta se va închide și nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri.
În cartea funciară nu se vor mai efectua operațiuni de reînscriere a imobilelor, ci în toate cazurile se vor deschide cărți funciare noi pentru toate imobilele create ca urmare a operațiunilor de alipire sau dezlipire. (Se va avea în vedere și abrogarea art. 43 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, prevăzută de art. 87 pct. 6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.)
Acte necesare
Preț
Taxe notariale
Costul minim pentru autentificarea actului de dezlipire a unui imobil la notariat este de 300 lei + 75 lei/imobil rezultat (+tva), plus 20 lei pentru fiecare exemplar suplimentar.
Taxă către OCPI pentru intabulare
Dezlipirea imobilului este o operațiune tehnică în urma căreia imobilele rezultate se vor transcrie în cărți funciare noi, cu menționarea noului număr cadastral pentru fiecare imobil, iar cartea funciară inițială se va sista.
Pentru înscrierea acestei operațiuni în evidențele de publicitate imobiliară, oficiul teritorial va percepe tariful de 60 lei pentru fiecare imobil rezultat în urma dezlipirii, tarif prevăzut la serviciul 2.2.2. din anexa 1 la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 39/2009 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și unitățile sale subordonate și a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei.
În situația în care printr-un act juridic încheiat concomitent sau ulterior actului de dezlipire se va sista starea de coproprietate prin împărțirea materială a imobilelor rezultate în urma dezlipirii între coproprietari, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestor imobile se va tarifa conform serviciului 2.3.1. sau 2.3.2., după caz, din anexa menționată mai sus, pentru fiecare imobil:
| 2.3.1. | Drept de proprietate sau dezmembrăminte în favoarea persoanelor juridice | valoarea din act | 0,5% |
| 2.3.2. | Drept de proprietate sau dezmembrăminte în favoarea persoanelor fizice și a cultelor religioase recunoscute în condițiile legii | valoarea din act | 0,15% |
Contractul de închiriere, numit și contract de locațiune, este înscrisul prin care o persoană se obligă să-i asigure alteia folosința temporară, totală sau parțială a unei suprafețe locative în schimbul unei sume de bani (chiria).
Forma. Contractul de locațiune se poate încheia în mod valabil atât sub semnătură privată ("de mână"), cât și în formă autentică, la notariat, caz în care constituie titlu executoriu cu privire la plata chiriei (găsiți mai jos și alte avantaje ale formei notariale). Contractul se poate autentifica la orice notar public din România, indiferent de localizarea imobilului de închiriat sau a domiciliului părților.
Regim fiscal. Contractul de închiriere se înregistrează la organele fiscale teritoriale și trebuie să cuprindă în mod obligatoriu date precum valoarea chiriei lunare, locul și condițiile în care se realizează primirea și restituirea cheilor.
Durata contractului de închiriere nu poate fi mai mare de 49 de ani. Dacă părțile stipulează un termen mai lung, acesta se reduce de drept la 49 de ani.
Cadrul legal cu privire la închirierea sau locațiunea bunurilor mobile sau imobile îl reprezintă art. 1777 și următoarele din Noul Cod Civil.
Acte necesare
[1] Dacă o parte nu se poate prezenta personal la notariat în ziua semnării (de exemplu, se află în străinătate sau în provincie), atât proprietarul cât și chiriașul pot fi reprezentați la biroul notarial prin procură notarială specială de o altă persoană sau de cealaltă parte. Împuternicirea se poate realiza la orice notar public din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulatul României din țara în care se află;
[2] Actul de proprietate poate fi, după modul dobândirii: contract de vânzare-cumpărare, donație, proces-verbal de predare-primire, sentință/decizie civilă definitivă și irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moștenitor (imobilul moștenit poate fi închiriat doar dacă s-a dezbătut succesiunea);
[3] Legea nr. 372/2005 impune obligativitatea certificatului energetic, sub sancțiunea nulității absolute a contractului.
Preț
Conform Ordinul Ministerului Justiției nr. 46/c/2011, tariful minim* pentru redactarea și autentificarea unui contract de închiriere la notar se calculează ca procent de 0,3% din valoarea chiriei pentru toată perioada prevăzută în act, dar nu mai puțin de 50 lei.
Folosiți calculatorul de taxe și aflați pe loc toate costurile încheierii acestui tip de act la biroul nostru notarial.
[*] Tariful minim reprezintă onorariul cel mai mic care poate fi perceput la autentificarea unui anumit act notarial conform legislației în vigoare, însă acesta poate fi majorat de către notarul public în funcție de complexitatea actului și nu conține TVA.
Prin contractul de comodat auto, proprietarul autoturismului împrumută folosința mașinii către o altă persoană, temporar sau permanent și cu titlu gratuit.
Este de reținut că prin contractul de comodat nu se transmite proprietatea autovehiculului, ci doar folosința.
Acte necesare
Ambele părți se prezintă la notariat cu actele de identitate în original. Dacă o parte nu poate veni personal la în ziua semnării (de ex., se află în altă țară / localitate), poate fi reprezentată la biroul notarial prin procură de o altă persoană sau de cealaltă parte. Împuternicirea se poate face la orice notar public din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulatul României din țara în care se află.
>Când comodantul este căsătorit și mașina a fost cumpărată în timpul căsătoriei, este necesară prezența ambilor soți la semnarea contractului de comodat.
Certificatul fiscal se eliberează de către D.I.T.L. online, la cererea biroului notarial, sau se obține personal de către proprietarul autovehiculului.
Din certificatul fiscal trebuie să rezulte că proprietarul nu are datorii către bugetul de stat.
Firma de leasing trebuie să-și dea acordul scris cu privire la încheierea contractului de comodat - adresă emisă de societate în acest sens.
Acte suplimentare necesare pentru persoane juridice
Preț
Tariful notarial este de 238 lei, include TVA și este același indiferent de valoarea mașinii sau a duratei contractului.
Când proprietarii autovehiculului sunt soți, se achită și tariful CNARNN-Infonot pentru verificarea regimului matrimonial - 18 lei.
Prin contractul de comodat, proprietarul unui imobil (apartament, casă etc.), numit comodant, poate oferi gratuit unei alte persoane, numită comodatar, folosința bunului său pe durată determinată sau permanent pentru a fi folosit ca locuință sau în alt scop (spațiu comercial, punct de lucru, sală de sport etc.).
Definit de Art. 2146 al Noului Cod Civil, contractul de comodat este numit și "împrumut de folosință", prin el transmițându-se doar folosința asupra locuinței/imobilului, nu și proprietatea.
Acte necesare
Dacă una dintre părți nu poate veni personal la notariat (de ex., se află în străinătate sau în provincie), atât comodantul cât și comodatarul pot fi reprezentați prin procură notarială specială de o altă persoană sau de cealaltă parte.
Împuternicirea se face la orice notar public din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulatul României din țara în care se află.
După caz: contract vânzare-cumpărare, proces verbal de predare-primire, sentință/decizie civilă definitivă și irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moștenitor.
Pentru a putea ceda folosința unui imobil moștenit, comodantul trebuie să dezbată mai întâi succesiunea la notariat și să obțină certificatul de moștenitor.
Preț
Tariful notarial este de 297 lei, include TVA și este același indiferent de valoarea bunului imobil a cărui folosință este împrumutată sau a duratei pentru care se încheie contractul.
Când proprietarii imobilului sunt soți, se achită și tariful CNARNN-Infonot pentru verificarea regimului matrimonial - 18 lei.
Prin convenția de tranzacție, părțile implicate într-un accident auto pot să preîntâmpine un eventual litigiu sau să pună capăt unui proces existent prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
Contractul de tranzacție are efect extinctiv, ceea ce înseamnă că părțile nu mai pot invoca pretenții cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacție. În caz contrar, instanța va respinge acțiunea fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul excepției peremptorii rezultând din tranzacție.
Contractul de tranzacție poate avea și efect translativ și constitutiv de drepturi, dacă în schimbul renunțărilor făcute de către o parte, cealaltă constituie sau transmite celeilalte părți anumite drepturi (de exemplu, autorul accidentului îi dă victimei o sumă de bani).
Tranzacția este reglementată de art. 2267 și următoarele din noul Cod Civil și singura condiție de formă (ad probationem) este aceea că trebuie să fie făcută în scris. Chiar dacă legea nu impune obligativitatea formei autentice (ad validitatem) pentru contractul de tranzacție, putând fi făcut și sub semnătură privată, tranzacția autentificată la notarul public prezintă numeroase avantaje, specifice actelor autentice:
Acte necesare
Preț
Redactarea și autentificarea contractului de tranzacție încheiat în urma unui accident auto costă 238 lei (inclusiv TVA).
Contractul de credit garantat prin ipotecă imobiliară este un contract de împrumut în cadrul căruia se constituie o garanție reală imobiliară în favoarea creditorului asupra unui bun imobil al debitorului. Pentru a fi valabil, contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară trebuie încheiat la notariat, în formă autentică (Art. 2378 alin. 1 Noul Cod Civil).
În caz de neplată a creditului la scadență, creditorul ipotecar va avea dreptul de a executa silit imobilul ipotecat și de a-l scoate la vânzare prin licitație pentru a-și recupera suma împrumutată din prețul astfel realizat.
Acte necesare
Preț
Costurile contractului de ipotecă în situația în care creditul este garantat cu un singur bun imobil.
Onorariul notarial pentru autentificarea contractului de ipotecă se stabilește la valoarea creanței ce face obiectul garanției (suma împrumutată), conform tabelului următor:
| până la 50.000 lei | 0,65%, dar nu mai puțin de 100 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
| de la 50.000 lei la 100.000 lei | 325 lei + 0,5% pentru ceea ce depășește 50.000 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
| de la 100.000 lei la 200.000 lei | 575 lei + 0,32% pentru ceea ce depășește 100.000 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
| de la 200.000 lei la 500.000 lei | 895 lei + 0,13% pentru ceea ce depășește 200.000 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
| peste 500.000 lei | 1.285 lei + 0,07% pentru ceea ce depăşeşte 500.000 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
Situația în care suma împrumutată este garantată cu mai multe bunuri mobile sau imobile pentru care se încheie contracte de garanție separate – pentru actele de garanție următoare primului contract încheiat
| până la 20.000 lei | |
|---|---|
| primul exemplar | 100 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
| de la 20.001 lei la 100.000 lei | |
| primul exemplar | 300 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
| de la 100.001 lei la 500.000 lei | |
| primul exemplar | 500 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
| peste 500.001 lei | |
| primul exemplar | 1.000 lei |
| pentru fiecare exemplar în plus | 20 lei |
Definițe: prin contractul de rentă viageră, o persoană, numită credirentier, înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani în schimbul unei prestaţii periodice în bani care urmează să-i fie plătită până la decesul său de o altă persoană, numită debirentier - debitorul rentei.
Acest tip de contract oferă şanse de câştig si pierdere ambelor părţi, şanse care depind de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare. Aşadar, în cazul în care credirențierul se bucură de longevitate, acesta va fi în câştig iar debirențierul în pierdere şi viceversa.
Legislație: În Noul Cod Civl, contractul de rentă viageră este reglementat la articolul 2242 și următoarele.
Constituire - renta viageră se poate constitui fie pe durata vieţii credirentierului, fie pe durata vieţii debirentierului, fie pe durata vieţii unei terţe persoane, dacă au convenit astfel de soluţii alternative (articolul 2242 din Noul Cod Civil).
Creditorul rentei beneficiază de un privilegiu sau de o ipotecă legală, după caz, asupra bunului transmis debirentierului, aşa cum prevede art. 2249 din Noul Cod Civil, în vederea garantării plăţii rentei.
Forma contractului de rentă viageră - când are ca obiect un bun imobil, contractul de rentă viageră se încheie la notariat, sub sancțiunea nulității absolute.
Acte necesare
Preț
Pentru bunurile mobile - onorariul notarial se calculează la valoarea rentei viagere, calculată la valoarea reală a bunului, la care se va aplica un procent de 0,25% din valoare, dar nu mai puţin de 50 lei.
Pentru bunurile imobile - onorariul notarial se calcuează la valoarea imobilului, conform tabelului de mai jos:
| Valoarea imobilului | Formulă de calcul onorariu notarial |
|---|---|
| până la 15.000 lei | 2,2%, dar nu mai puţin de 150 lei |
| de la 15.001 lei la 30.000 lei | 330 lei + 1,6% pentru suma care depăşeşte 15.001 lei |
| de la 30.001 lei la 60.000 lei | 580 lei + 1,3% pentru suma care depăşeşte 30.001 iei |
| de la 60.001 lei la 300.000 lei | 970 lei + 0,9% pentru suma care depăşeşte 60.001 lei |
| de la 300.001 lei la 600.000 lei | 3.130 lei + 0,65% pentru suma care depăşeşte 300.001 lei |
| peste 600.001 lei | 5.080 lei + 0,44% pentru suma care depăşeşte 600.001 lei |